Cinema în aer liber la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
11-26 septembrie 2014
Evenimentul Cinema în aer liber a fost inițiat de către fondatorii Proiectului „Din inimă în inimă" în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei. El susține un concept popular peste hotare, filmul în aer liber.
Timp de trei săptămâni, începând cu ora 19.45, în curtea muzeului, sub cerul liber, au fost rulate 7 producții cinematografice apreciate la festivalurile de specialitate din întreaga lume. Filmele selectate, care au readus atmosfera anilor '40-50 ai sec. XX, mulțumesc toate gusturile, atât pe cele ale cinefililor cât și pe cele ale amatorilor de distracție și de relaxare într-un spațiu deschis.
În cadrul acestui eveniment au fost rulate următoarele filme:
11 septembrie - Charade (1963), în regia lui Stanley Donen - 113 minute
12 septembrie - It happened one night (1934), în regia lui Frank Capra - 105 minute
13 septembrie - Royal Wedding (1951), în regia lui Stanley Donen - 93 minute
18 septembrie - Breakfast at Tiffany's (1961), în regia lui Blake Edwards, 115 minute
19 septembrie - It's a wonderful life (1946), în regia lui Frank Capra, 130 minute
20 septembrie - Some like it Hot (1959), în regia lui Billy Wilder, 120 minute
26 septembrie - Cyrano de Bergerac (1950), în regia lui Michael Gordon, 112 minute
Cinema în aer liber este un proiect pe care dorim să-l menținem și să-l dezvoltăm, un proiect prin care vrem să aducem oamenilor atmosfera grădinilor de vară de altădată și filme bune.