#Exponatul Lunii

Exponatul lunii noiembrie prezintă un exemplar rar de pahar de sticlă din necropola Sântana de Mureș-Cerneahov, descoperit în localitatea Tigheci. Acest pahar, datat în a doua jumătate a secolului IV d.Hr., evidențiază măiestria artizanală a vremii, fiind confecționat din sticlă verzuie translucidă, de formă tronconică, cu decor geometric complex. Paharul este decorat cu trei rânduri de fațete hexagonale, încadrate de linii adâncite, și un șir de ove alungite sub margine, caracteristici care îl încadrează în seria VII a conform clasificării lui E. Straume. Aceste trăsături ornamentale sugerează influențe artistice din diferite regiuni și denotă circulația tehnologiilor și a ideilor în cadrul culturii Sântana de Mureș-Cerneahov.

Contextul arheologic al descoperirii

Necropola Sântana de Mureș-Cerneahov de la Tigheci se află într-o zonă cu o istorie complexă a locuirii, situată pe versantul de nord-vest al râului Tigheci, în punctul „La Lutărie". Identificată în anii '80 ai secolului XX în urma exploatărilor ilegale de lut, necropola a suferit numeroase deteriorări, care au condus la pierderea unor artefacte valoroase și la distrugerea unor morminte. Printre obiectele salvate de dl. Ion Pușcașu, fondatorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Tigheci, se numără piese ceramice lucrate la roată, care reflectă tradițiile și tehnicile comunităților din perioada migrațiilor.
O primă investigație arheologică a sitului a avut loc în 1990, când s-a descoperit un mormânt de înhumație fără inventar, dar complet. În urma unor prospecțiuni din 2013 și 2015 realizate de Agenția Națională Arheologică, a fost observată distrugerea continuă a necropolei prin eroziune. Situația a impus săpături de salvare în 2017, când au fost documentate și cercetate cinci morminte din cultura Sântana de Mureș-Cerneahov. Această campanie arheologică a permis, printre altele, recuperarea oaselor unui schelet de bărbat cu vârsta la deces estimată între 40 și 45 de ani, aspect ce aduce informații suplimentare privind structura demografică a comunității respective.

Importanța și analogii culturale

Paharul din sticlă decorat cu fațete hexagonale se numără printre cele mai prețioase artefacte din necropola de la Tigheci. Astfel de pahare sunt caracteristice pentru cultura Sântana de Mureș-Cerneahov și au fost găsite în câteva situri importante, precum Târgșor și Bârlad-Valea Seacă (România) și Gavrilovka, Ranjevoe (Ucraina), indicând conexiunile culturale și comerciale ale comunității cu alte centre de influență din perioada târzie a antichității. Textele antice și analogiile culturale sugerează o arie de interacțiune complexă, cu influențe elenistice și romane, care s-a reflectat și în producția de obiecte de lux, precum acest pahar de sticlă.

Tur Virtual

Expoziții

„Chișinău – mărturii arheologice ale istoriei noastre milenare”

14 octombrie - 14 decembrie 2013

Chișinăul, prin centrul său istoric, este unicul oraș protejat de stat din Republica Moldova. Menționat documentar în anul 1436, Chișinăul a apărut, se pare, în zona Colinei Măzărache, după care a crescut și s-a dezvoltat cuprinzând, peste ani, Buicanii, Vovințenii și alte câteva moșii învecinate. Devenit târg pe la mijlocul secolului al XVII-lea, Chișinăul poartă amprenta fidelă a orașelor moldovenești medievale și premoderne, situate în lungul marelui drum comercial internațional, care lega centrele de la Dunărea de Jos și Marea Neagră de orașele din Europa Centrală și de Nord (hanseatice). Această ipostază a fost decisivă la începutul secolului al XIX-lea când, în virtutea poziționării sale geografice și economice, Chișinăul a devenit un important centru politic, administrativ și cultural al spațiului pruto-nistrean. Prin aceasta se explică faptul că în toată perioada modernă localitatea a beneficiat de atenția deosebită a istoricilor și amatorilor de antichități. Cu toate acestea, lipsa unor investigații arheologice direcționate a făcut ca până în prezent să nu se reușească creionarea unei imagini coerente, unitare și complexe a istoriei vechi, medievale și premoderne a celei mai mari urbe din spațiul est-carpatic. Studiile academice de sinteză sau cele cu caracter enciclopedic, dedicate Chișinăului, reflectă în fraze generale și rigide aspectele vieții social-economice, politice și culturale ale urbei și evoluția sa din cele mai vechi timpuri până în epoca modernă.

Chiar dacă sporadice, cercetările arheologice și de suprafață, realizate după cea de-a doua conflagrație mondială în perimetrul Chișinăului și ale localităților adiacente, au condus la identificarea a zeci de situri reprezentate de stațiuni preistorice, așezări și necropole antice, cetăți și tumuli din diferite perioade istorice. Dintre acestea, așezarea atribuită hallstattului tracic din secolele XII-X a. Chr. de la periferia de nord-vest a orașului, cercetată în anii 1955-1956, a dat numele unei importante culturi arheologice - cultura Chișinău-Corlăteni, recunoscută de comunitatea științifică internațională.

Importante descoperiri care întregesc coordonatele istorice ale Chișinăului, contribuind esențial la efortul de reconstituire a palmaresului său secular, au fost efectuate în ultimii ani. Cercetările arheologice din anii 2009 și 2010 întreprinse la Valea Morilor, investigațiile arheologice de salvare din anul 2010 la Biserica Măzărache și cele din anul 2012 de la Piața Veche, au scos la lumina zilei mărturii arheologice de valoare inestimabilă pentru trecutul urbei dar și al istoriei noastre naționale. Totodată, cercetările arheologice sistematice ale unor așezări și necropole din împrejurimile Chișinăului, de la Durlești-Valea Babei, Budești și Trușeni, întregesc tabloul evoluției comunităților umane din preistorie până în epoca medievală și premodernă din această parte a țării.

Toate aceste descoperiri, etalate în vitrinele expoziției dedicate aniversării a 577 de ani de la prima mențiune documentară a Chișinăului, vin să îndemne cercetătorii, oamenii de cultură, iubitorii de istorie și antichități, dar și edilii orașului cu aspirații europene, să nutrească mai multă dragoste față de moștenirea noastră culturală, față de trecutul urbei care merită nu doar să fie exploatat, dar și să fie cercetat, protejat și valorificat.