EN RO

#Exponatul Lunii

>>>

Lucrarea In memoriam. În memoria eroilor căzuți la Nistru (1992) a fost elaborată în cadrul Centrului de Cultură și Istorie Militară, fiind editată sub egida Guvernului Republicii Moldova, Biroului pentru Reintegrare și Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Autori: Gheorghe Bălan, Vitalie Ciobanu, Gheorghe Cojocaru.
Lucrarea prezintă o retrospectivă a evenimentelor care au condus la declanșarea războiului de pe Nistru, fiind însoțită de fotografiile eroilor căzuți în luptele pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
La 2 martie 1992 conflictul politic din zona Nistrului a degenerat într-un adevărat război fratricid. Sub pretextul inventat al "apărării hotarelor de sud ale Rusiei", aventurierii politici din fosta metropolă sovietică au încurajat separatismul transnistrean, înarmând formațiunile paramilitare secesioniste. Totodată, împotriva Moldovei Independente au fost trimiși mii de cazaci mercenari și deținuți eliberați înainte de termen din închisori, tancuri și rachete, sperând să reanime imperiul dispărut.
Războiul nedeclarat al Rusiei împotriva Republicii Moldova a lăsat în urma sa sute de morți și răniți, familii distruse, case și sate în ruine. Peste 50 mii de locuitori pașnici din zona de conflict și-au părăsit vetrele, salvându-se de urgia războiului.
De dragul libertății și al viitorului apărătorii Moldovei au înfruntat moartea, suportând umilințele și greutățile războiului.
În războiul de pe Nistru și-au pierdut viața 198 de militari ai Armatei Naționale și 89 de persoane din cadrul Ministerului de Interne, 40 combatanți fiind dispăruți fără urmă, iar aproape 300 au rămas invalizi.

Tur Virtual

Expoziții

Doar curente
Expoziția Brazilor de Crăciun 

20 noiembrie – 10 decembrie 2015
Muzeul Național de Istorie a Moldovei a găzduit timp de trei săptămâni cea de-a V-a ediție a Expoziției Brazilor de Crăciun...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Omagiu Căpitanului Conan” 

11 noiembrie - 13 decembrie 2015
Expoziția fotodocumentară itinerantă „Omagiu Căpitanului Conan", organizată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei de către Ambasada Franței în Republica Moldova, a fost realizată de Institutul Francez din București, în parteneriat cu Arhivele Naționale din România și Biblioteca Municipală din or. Dinan, Franța, cu ocazia comemorării izbucnirii Primului Război Mondial...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Identitățile heraldice ale Republicii Moldova” 

3 noiembrie 2015 – 18 ianuarie 2016
La 3 noiembrie 2015, în spațiul expozițional de la parterul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, a fost inaugurată expoziția „Identitățile heraldice ale Republicii Moldova"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Chișinăul de ieri și de azi”  

13 octombrie – 9 noiembrie 2015
Pe 13 octombrie, pe holul de la etaj al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, într-o atmosferă familială, a avut loc vernisajul unei expoziții de pictură semnată de Valentina Brâncoveanu, pictoriță realistă, membră a UAP din Moldova, dedicată Sărbătorii orașului Chișinău...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Puzzle-Germania”  

6 – 27 octombrie 2015
Germania a fost divizată timp de peste 40 de ani, până la reunificarea de la 3 octombrie 1990. Pe 3 octombrie 2015 se împlinesc 25 de ani de la acest moment istoric extrem de important nu numai pentru istoria contemporană a Republicii Federale Germania, dar și pentru istoria Europei. 3 octombrie este pentru Germania ziua în care a redevenit un singur stat pe harta Europei...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Așezări din perioada târzie a epocii bronzului în spațiul pruto-nistrean (realizări și perspective)” 

24 septembrie - 12 octombrie 2015
Expoziția „Așezări din perioada târzie a epocii bronzului în spațiul pruto-nistrean. Realizări și perspective" a fost organizată în colaborare cu Agenția Națională Arheologică și este dedicată așezărilor de tip Noua-Sabatinovka identificate pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 60 de ani...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Valori patrimoniale din colecțiile Muzeului Ştiinței și Tehnicii Ştefan Procopiu”  

23 septembrie - 26 octombrie 2015
Expoziția „Valori patrimoniale din colecțiile Muzeului Ştiinței și Tehnicii Ştefan Procopiu" a fost organizată în colaborare cu Complexul Muzeal Național „Moldova" din Iași, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului care au avut ca temă în 2015 „Patrimoniul industrial și tehnic"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„2015, Anul European al Patrimoniului Industrial și Tehnic” 

23 septembrie – 26 octombrie 2015
Expoziția „2015, Anul european al patrimoniului industrial și tehnic" a fost organizată în colaborare cu Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Mega-siturile tripoliene”  

9 septembrie – 6 noiembrie 2015
Expoziția itinerantă internațională „Mega-siturile tripoliene" a fost realizată în cadrul proiectului anglo-ucrainean „Urbanismul timpuriu în Europa preistorică: cazul mega-siturilor tripoliene" (2012-2016), finanțat de Arts and Humanities Research Council (AHRC)...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Expoziție de pictură „Metamorfoze ale spațiului III” 

28 august - 6 septembrie 2015
La 28 august, pe holul de la parterul Muzeului Național de Istorie a Moldovei a fost vernisată o expoziție a artiștilor plastici ucraineni din R. Moldova cu genericul „Metamorfoze ale spațiului III"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Ion Ungureanu, un destin luminat de Luceafăr" 

1 august - 15 septembrie 2015
Muzeul Național de Istorie a Moldovei Vă invită să vizitați expoziția „Ion Ungureanu, un destin luminat de Luceafăr", dedicată ilustrului om de cultură, fost ministru al Culturii și Cultelor al Republicii Moldova, Artist al Poporului, Laureat al Premiului Național, Cavaler al Ordinului Republicii...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Expoziție dedicată Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI 

30 iunie – 12 iulie 2015
Pe 30 iunie 2015, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost inaugurată o expoziție temporară care reflectă istoria Academiei „Ştefan cel Mare" a MAI, la împlinirea a 25 de ani de la fondare...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Expoziția de origami „Dulcea mea copilărie” 

27 mai – 10 iunie 2015
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost organizată o expoziție de origami cu genericul „Dulcea mea copilărie". Expoziția a fost realizată pe holul de la parter al muzeului, în colaborare cu Asociația „Origami Moldova"...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Candelă nestinsă a credinței” 

16 mai - 15 septembrie 2015
Expoziția „Candelă nestinsă a credinței” a fost elaborată în cadrul Sectorului de Istorie Medievală și Numismatică, responsabil A. Chiroșca, cu menirea de a promova colecția de icoane mariale din patrimoniul Muzeului. Ea reunește circa 90 de icoane pictate în tempera și ulei pe lemn, reprezentative prin multitudinea de tipuri mariologice, prin diverse stiluri și tehnici picturale...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Opera marelui iluminist francez Voltaire – parte a Colecției Koch din fondul Bibliotecii Ştiințifice Medicale a USMF Nicolae Testemițanu” 

16 – 31 mai 2015
Expoziția a fost organizată în colaborare cu Biblioteca Ştiințifică Medicală a USMF Nicolae Testemițanu" cu scopul de a valorifica fondul de carte veche și rară din Colecția Koch...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Stejarul de la Caracui” 

12 mai - 1 august 2015
Expoziția „Stejarul de la Caracui" este dedicată centenarului de la nașterea academicianului Nicolae Corlăteanu, fondator al lingvisticii românești din Republica Moldova și ilustru pedagog, Laureat al Premiului de Stat, Om Emerit în Ştiință, Cavaler al Ordinului Republicii, autor a peste 550 de lucrări științifice și memorialistice...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„La început a fost ... Lutul" 

16 aprilie 2015 - 18 ianuarie 2016
Din cele mai vechi timpuri lutul, argila, huma, au jucat un rol deosebit în viața cotidiană a comunităților umane. Exprimând rolul primordial al pământului în viața omului, legendele și mitologia universală (akkadiană, chineză etc.), dar și Biblia, consideră că însuși Omul a fost creat din huma pământului...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
„Elita artei contemporane, de la Realism la Înalta Definiție” 

20-29 martie 2015
La 20 martie 2015 la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost vernisată o expoziție de pictură contemporană, organizată de Muscio Studio Arte din Italia...

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.

#Exponatul Lunii

Lucrarea In memoriam. În memoria eroilor căzuți la Nistru (1992) a fost elaborată în cadrul Centrului de Cultură și Istorie Militară, fiind editată sub egida Guvernului Republicii Moldova, Biroului pentru Reintegrare și Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Autori: Gheorghe Bălan, Vitalie Ciobanu, Gheorghe Cojocaru. ...

Citeşte mai multe >>

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu