EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Artefactul reprezintă un topor de luptă prelucrat din rocă magmatică (diabaz), de culoare cenușiu-brună. Acesta a fost descoperit întâmplător în anul 1966, pe teritoriul satului Aluniș, raionul Rîșcani. Conform caracteristicilor sale morfologice artefactul poate fi atribuit culturii Catacombelor (sec. XXIX-XXII a. Chr).

Toporul are corpul masiv, naviform alungit, cu umerii slab reliefați, muchia scurtă și îngustă, plană și circulară în secțiune transversală. Tăișul este ușor arcuit. Orificiul a fost perforat în zona lățimii maxime a obiectului. Acesta are formă circulară și diametrul de 2,2, cm. Suprafața artefactului este minuțios șlefuită, foarte îngrijit lucrată și nu prezintă urme de lovire sau așchieri.

Dimensiuni: lungime - 20,0 cm; lățime maximă - 8,4 cm; diametrul muchiei - 5,0 cm; lățimea lamei - 7,0 cm. Greutatea - 2,3 kg.

Topoarele de luptă din piatră sunt caracteristice comunităților culturii Catacombelor și sunt descoperite de cele mai multe ori ca inventar funerar, depuse în morminte. Prezența topoarelor în complexele funerare, atribuie acestora o funcționalitate complexă: arme - simboluri sociale - obiecte de cult. Topoarele erau utilizate inițial ca arme, devenind simbol social pentru proprietar, ulterior căpătând și caracter votiv în rezultatul depunerii lor în morminte, pentru a servi defunctului și după moartea sa. Despre funcția de simbol social a topoarelor de luptă din piatră ne vorbesc rocile de înaltă calitate utilizate la prelucrarea lor, dar și modul de executare deosebit de îngrijit. În cazul toporului de la Aluniș în favoarea acestei ipoteze vin și dimensiunile mari ale acestuia, care îl deosebesc de alte exemplare.

Descoperirea topoarelor de luptă din piatră în afara unui complex funerar, poate însemna o depunere cu caracter votiv al acestuia. Este greu de imaginat că aceste piese deosebit de îngrijit lucrate, din roci de înaltă calitate aduse de la distanțe mari, puteau fi abandonate sau pierdute întâmplător. Mult mai probabil, acestea erau depuse în scopuri magico-religioase, caz posibil și pentru toporul de piatră descoperit la Aluniș.

Tur Virtual


Expoziții

„Universul ucrainean al Mariei Prymachenko la Chișinău”

10 mai – 30 iunie 2023

Institutul Polonez din București va prezenta pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, o expoziție dedicată artistei ucrainene de artă populară Maria Prymachenko. Este un prilej pentru țările noastre de a-și exprima susținerea pentru Ucraina în aceste zile grele ale războiului. Expoziția „Universul ucrainean al Mariei Prymachenko" poate fi vizitată în perioada 10 mai - 30 iunie 2023.

Muzeul de Istorie și Etnografie din Ivankiv, aflat în regiunea Kiev, a ars în timpul invaziei ruse pe 27 februarie 2022. În colecția sa se aflau 25 de lucrări aparținând artistei ucrainene Maria Prymachenko. O parte dintre ele au reușit să fie salvate de locuitorii orașului, care le-au scos din clădirea cuprinsă de flăcări.

Universul pictorilor naivi este rupt de realitate, plin de creaturi și plante fantastice. Pentru ei, o astfel de manieră de a picta este absolut normală. Pentru noi, însă, educați în pictura academică, studierea unei lucrări care necesită din partea noastră multă atenție și cunoștințe aprofundate despre plante, animale și oameni, ne provoacă să apelăm la propria intuiție. Să ne concentrăm, așadar, la picturile Mariei Prymachenko. Sunt frumoase, colorate, pline de creaturi și plante excentrice. Nu e nimic întâmplător în asta, căci Maria a crescut într-o familie în care toți membrii săi au avut talent artistic. Bunica se specializase în încondeierea ouălor de Paște, tatăl fusese un dulgher desăvârșit, iar mamei îi plăcuse să brodeze. Tot acest anturaj, faptul că trăgea cu ochiul la ceea ce făcea tatăl său, atracția pentru ornamentele de pe broderiile și kilim-urile din lucrările mamei ei au avut un impact puternic asupra artei sale. În ornamentația bogată a lucrărilor lui Prymachenko, asemănătoare celei folosite în broderiile ucrainene, regăsim creaturile fantastice amintite mai sus. Au existat voci care au pus prezența lor pe seama bolii și suferinței prin care a trecut aceasta. Maria a avut boala Heine-Medina, numită și poliomielită sau paralizie infantilă, care, fără îndoială, a avut un impact puternic asupra psihicului ei și i-a afectat întreaga viață, inclusiv starea fizică. Din această cauză, a absolvit doar patru clase primare, neavând practic nicio șansă să devină cunoscută publicului larg.

Artista și-a petrecut ultimii opt ani de viață țintuită la pat. A pictat, a predat și a primit oaspeți până în ultimele clipe. A murit pe 18 august 1997, în același sat în care s-a născut. A fost laureată cu Premiul Național „Taras Shevchenko" pentru meritele în slujba artei URSS, iar UNESCO a declarat anul 2009 drept Anul Maria Prymachenko. În memoria sa, o planetă mică a primit numele „14624 Prymachenko". După ce a vizitat o expoziție cu lucrările lui Prymachenko la Paris, Pablo Picasso a spus: „Mă înclin în fața minunilor artistice ale acestei strălucite ucrainence".

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 10 mai, la ora 11.00, în curtea muzeului. Expoziția „Universul ucrainean al Mariei Prymachenko" poate fi vizitată pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei în perioada 10 mai - 10 iunie 2023, str. 31 August 1989 121A.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Artefactul reprezintă un topor de luptă prelucrat din rocă magmatică (diabaz), de culoare cenușiu-brună. Acesta a fost descoperit întâmplător în anul 1966, pe teritoriul satului Aluniș, raionul Rîșcani. Conform caracteristicilor sale morfologice artefactul poate fi atribuit culturii Catacombelor (sec. XXIX-XXII a. Chr)...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC