Colaborare internaţională
2015
Secretarul științific al muzeului dr. hab. Elena Ploșnița a participat între 22 și 27 februarie 2015 la un stagiu de documentare muzeală în Varșovia și Gransk, Polonia, organizat și susținut financiar de Ministerul de Externe al Poloniei. Muzeul Național de Istorie a Moldovei în colaborare cu Departamentul Europa-Asia a Institutului Arheologic German din Berlin au continuat în anul 2015 (între 29 mai și 5 iulie) cercetările arheologice de teren în împrejurimile com. Sofia, r-nul Drochia, în așezarea eneolitică „Petreni" (cultura Cucuteni-Tripolie), datată cu mil. V a. Chr.
MNIM a fost partener al proiectului „Early urbanism in preistoric Europe: the case of the Tripillia mega-hites", inițiat de Universitatea din Durham, Anglia și Institutul de Arheologie din Kiev, Ucraina. Proiectul a avut ca finalitate realizarea unei expoziții internaționale despre istoria proto-orașelor de Cucuteni-Tripolie, care a fost itinerată în toate țările participante la proiect. La Chișinău, expoziția „Mega-siturile tripoliene" a fost prezentată în perioada 9 septembrie - 6 noiembrie 2015. În baza acordului de colaborare cu Complexul Muzeal Național „Moldova" din Iași, România, la MNIM a fost organizată expoziția „Valori patrimoniale din colecțiile Muzeului Ştiinței și Tehnicii Ştefan Procopiu, Iași", în perioada 23 septembrie - 26 octombrie 2015. În perioada 29-30 octombrie 2015, MNIM a organizat în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" din București, România, cel de-al XV-lea Simpozion de Numismatică. La eveniment au participat cercetători numismați din România, Ucraina și Republica Moldova. MNIM a participat la realizarea expoziției „Krieg - Eine Archaeologishe Spuresuche" (Războiul - decodarea urmelor sale arheologice), deschisă în perioada 5 noiembrie 2015 - 22 mai 2016 la Landesmuseum für Vorgeschichte din or. Halle, Germania. La organizarea expoziției au luat parte muzee din Germania, Olanda, Franța, Elveția, Austria, Cehia și Republica Moldova. MNIM s-a prezentat cu 14 piese arheologice din perioada eneoliticului, provenite din cercetările tumulului de la Giurgiulești. Cercetătorul sectorului Arheologie și Istorie Antică Mariana Sîrbu a participat la lucrările Şcolii de toamnă pentru doctoranzi în istorie veche și arheologie, organizată de Centrul de Studii al Fundației „Dacica" în Valea Alunului, com. Boșorod, jud. Hunedoara, România, 3-11 octombrie 2015. Cercetătorul sectorului Arheologie și Istorie Antică dr. Natalia Mateevici a efectuat un stagiu de documentare arheologică la Şcoala Arheologică din Atena, în perioada 1 noiembrie - 1 decembrie 2015. Cercetătorul sectorului Arheologie și Istorie Antică Mariana Vasilache a efectuat un stagiu de documentare arheologică la Muzeul de Preistorie din or. Halle, Germania, în cadrul proiectului „Krieg - Eine Archaeologishe Spuresuche", 1-10 noiembrie 2015.
|