EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Descoperire întâmplătoare. Vasul de metal a fost, probabil, utilizat în calitate de urnă funerară. A fost găsit împreună cu un alt vas, de tip scoică, utilizat drept capac pentru urna funerară, într-o surpătură a drumului pe teritoriul rezervației naturale Iahorlâc, raionul Dubăsari. Satul Iahorlâc este situat la gura pârâului omonim, care este afluent de stânga al fluviului Nistru.

Aparține tipului Hemmoo (sau Eggers 63) și constituie o descoperire rară în siturile antice târzii din secolele II - III de după Hristos. Acest tip de vase este considerat de cercetători a fi de origine italică, galo-italică sau mediteraneană, utilizat frecvent în calitate de urnă funerară sau de inventar funerar de către bastarni. În momentul descoperirii era, conform recuperatorilor, plin cu „pământ și oase arse".

Recipientul a fost găsit împreună cu un vas din tablă de alamă, care avea pereții ondulați sau canelați. Are înălțimea de 14,9 cm (fără inelul suportului fundului). Diametrul corpului vasului este de 19,5 cm. Înălțimea totală a a vasului aste de 16,2 cm. Buza vasului este trasă în afară, având diametrul de 20,5 cm. Recipientul este confecționat din tablă subțire de alamă, de doar 0,1 cm grosime. Partea superioară a vasului este ornamentată modest. Pe mijlocul buzei, în exterior, are incizată o linie orizontală superficială. Tot pe exterior, trecerea de la buză la la corpul vasului este marcată de o canelură lată de 0,3 cm. De la nivelul acestei caneluri buza vasului este îngroșată până la 0,25 cm. Pe partea superioară a buzei vasului, pe două părți dispuse simetric, au fost decupate urechiușele de formă semicirculară, cu baza realizată în trepte. Urechiușele vasului au înălțimea de 2,2 cm și lățimea de 5,1 cm. Împreună cu „treptele" de la bază, urechiușele sunt late de 6,1 cm. Pe mijlocul urechiușei a fost realizat orificiul pentru toartă, de formă circulară alungită, cu dimensiunile de 1,2 x 1,5 cm.

Ornamentul din partea superioară a corpului vasului este reprezentat de două benzi, formate din câte două linii incizate, dispuse paralel, cu distanța între linii de 0,2 și 0,4 cm. Intervalul dintre cele două benzi este de 0,9 cm. Toarta vasului, în forma de semicerc, este mobilă, destul de groasă, rectangulară în secțiune (08 x 0,9 cm). Este realizată dintr-o bară alamă cu colțurile rotunjite. Are capetele subțiate până la 0,6 cm și lățite până la 0,9 cm, pe o lungime de 2,6 cm, care amintesc capete de pasăre. Pe partea mediană, pe trei părți ale barei din care a fost confecționată toarta, au fost realizate semne incizate, care amintesc cifrele romane IX și XI. Fundul vasului a fost confecționat dintr-o foaie de tablă aparte. Aceasta a fost lucrată prin presare la strung. Drept mărturie servește adâncitura de la tija de fixare a strungului, care s-a păstrat pe partea centrală a fundului vasului. În jurul acestei adâncituri a fost realizat un ornament format din două benzi de linii concentrice, cu diametrul de 1,8 cm și, respectiv, de 5,9 cm. Partea inferioară a vasului este supraînălțată și se sprijină pe un suport/fund inelar, format prin modelarea pereților vasului și îndoirea la strung a piesei care a format fundul propriu-zis. Acesta are diametrul de 8,7 cm.

Pentru spațiul nord-vest pontic și est-carpatic vom menționa câteva situri sau puncte disparate, în care au fost descoperite fragmente de vase de metal, utilizate în calitate de inventar funerar sau urne funerare. Este vorba de descoperirile din complexele funerare ale unor necropole plane, datate cu primele secole ale erei noastre, de la Hansca-Lutăria II și Dănceni-Ialoveni. Aici au fost identificate, prin săpătură, morminte nobiliare, fragmente de vase de bronz cu toarte de metal, asemănătoare vasului de la Iahorlîc.

Tur Virtual


Arhiva Evenimentelor

Conferința știinţifică cu participare internațională „75 de ani de la desfășurarea Operațiunii «SUD»”

Chișinău, 2-3 iulie 2024

În perioada 2-3 iulie 2024, au avut loc lucrările conferinței științifice cu participare internațională „75 de ani de la desfășurarea Operațiunii «SUD»", eveniment organizat de Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în cooperare cu Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova.

Prima zi a conferinței a reunit cercetători din Chișinău, București, Vilnius care au prezentat comunicări științifice privind elucidarea deportărilor din vara anului 1949 din perspectiva istoriei şi memoriei acestei tragedii în cercetările actuale, iar vorbitorii au adus în discuție aspecte precum fenomenul deportărilor în sistemul de represiune sovietic (dr. Virgiliu Bîrlădeanu), deportările din RASS Moldovenească în perioada colectivizării compacte a agriculturii (dr. Valentin Burlacu), discursul urii și pregătirea ideologică a operațiunii de deportare din 5-6 iulie 1949 (dr. hab. Elena Negru), evoluția conceptului „culac" în RSS Moldovenească, 1940-1950 (dr. hab. Ion Șișcanu), sovietizarea satului basarabean: operațiunea „Sud", colectivizarea agriculturii și politicile sociale în epoca stalinistă (dr. Dumitru Lisnic), Realizarea operaţiunii „Sud" în raionul Edineţ, RSSM (dr. Nicolae Fuștei), deportările basarabenilor în regiunea Tomsk (Federația Rusă) din perspectiva Expedițiilor Memoriei (dr. Octavian Țîcu), exterminarea membrilor Sfatului Țării: studiu de caz Constantin Bivol (Natalia Mafteuță).

A doua zi de desfășurare a evenimentului, în cadrul ședinței în plen, au fost prezentate comunicări ale specialiștilor consacrați din Republica Moldova, Republica Lituania și România, aceștia evidențiind trăsăturile comune de manifestare a regimului totalitar comunist și importanța studierii fenomenului deportărilor pentru a nu admite repetarea acestor crime în viitor.

Cu un cuvânt de salut în fața participanților la eveniment a venit Directorul General al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, dl dr. hab, prof. univ. Eugen Sava care a menționat efortul sistematic întreprins de Muzeul Național de Istorie a Moldovei în valorificarea științifico-muzeală a istoriei și memoriei foștilor deportați și deținuți politici din perioada RSS Moldovenească. Din partea Ambasadei Republicii Lituania în Republica Moldova, cuvântul de salut a fost adresat de către atașatul Ambasadei Republicii Lituania, dl Liudas Gintautas Dabkus, care s-a referit la experiența istorică comună privind suferința deportărilor staliniste, dar și rezistența opusă în fața regimului sovietic de ocupație, subliniind rolul important care revine astăzi societății în vederea perpetuării democrației, libertății, respectării drepturilor omului și a efortului comun de edificare a unei culturi europene a memoriei.

Lucrările ședinței în plen au fost urmate de inaugurarea expoziției tematice a Muzeului Național de Istorie a Moldovei cu genericul „Memoria deportărilor", prezentată de către dr. Ludmila Cojocaru.

Sesiunea științifico-practică „Patrimoniul narativ al deportărilor staliniste: inițiative de valorificare științifico-muzeală și schimb de bune practici" a convocat reprezentanții comunității muzeografice din Republica Moldova și România, preocupați de valorificarea istoriei și memoriei deportărilor și represiunilor regimului totalitar-comunist, aceștia prezentând comunicări despre proiectele, inițiativele și bunele practici desfășurate de instituțiile muzeale.

Evenimentul a fost organizat cu suportul Programului „Promovarea Democrației și Cooperare pentru Dezvoltare" al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania, în cadrul proiectului „Consolidarea memoriei istorice și promovarea valorilor democratice prin diseminarea cunoașterii istorice și cooperarea între instituțiile academice și societatea civilă. Schimb și implementarea celor mai bune practici între Lituania și Moldova".



 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Descoperire întâmplătoare. Vasul de metal a fost, probabil, utilizat în calitate de urnă funerară. A fost găsit împreună cu un alt vas, de tip scoică, utilizat drept capac pentru urna funerară, într-o surpătură a drumului pe teritoriul rezervației naturale Iahorlâc, raionul Dubăsari. Satul Iahorlâc este situat la gura pârâului omonim, care este afluent de stânga al fluviului Nistru...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2024 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC