#Exponatul Lunii

Descoperire întâmplătoare. Vasul de metal a fost, probabil, utilizat în calitate de urnă funerară. A fost găsit împreună cu un alt vas, de tip scoică, utilizat drept capac pentru urna funerară, într-o surpătură a drumului pe teritoriul rezervației naturale Iahorlâc, raionul Dubăsari. Satul Iahorlâc este situat la gura pârâului omonim, care este afluent de stânga al fluviului Nistru.

Aparține tipului Hemmoo (sau Eggers 63) și constituie o descoperire rară în siturile antice târzii din secolele II - III de după Hristos. Acest tip de vase este considerat de cercetători a fi de origine italică, galo-italică sau mediteraneană, utilizat frecvent în calitate de urnă funerară sau de inventar funerar de către bastarni. În momentul descoperirii era, conform recuperatorilor, plin cu „pământ și oase arse".

Recipientul a fost găsit împreună cu un vas din tablă de alamă, care avea pereții ondulați sau canelați. Are înălțimea de 14,9 cm (fără inelul suportului fundului). Diametrul corpului vasului este de 19,5 cm. Înălțimea totală a a vasului aste de 16,2 cm. Buza vasului este trasă în afară, având diametrul de 20,5 cm. Recipientul este confecționat din tablă subțire de alamă, de doar 0,1 cm grosime. Partea superioară a vasului este ornamentată modest. Pe mijlocul buzei, în exterior, are incizată o linie orizontală superficială. Tot pe exterior, trecerea de la buză la la corpul vasului este marcată de o canelură lată de 0,3 cm. De la nivelul acestei caneluri buza vasului este îngroșată până la 0,25 cm. Pe partea superioară a buzei vasului, pe două părți dispuse simetric, au fost decupate urechiușele de formă semicirculară, cu baza realizată în trepte. Urechiușele vasului au înălțimea de 2,2 cm și lățimea de 5,1 cm. Împreună cu „treptele" de la bază, urechiușele sunt late de 6,1 cm. Pe mijlocul urechiușei a fost realizat orificiul pentru toartă, de formă circulară alungită, cu dimensiunile de 1,2 x 1,5 cm.

Ornamentul din partea superioară a corpului vasului este reprezentat de două benzi, formate din câte două linii incizate, dispuse paralel, cu distanța între linii de 0,2 și 0,4 cm. Intervalul dintre cele două benzi este de 0,9 cm. Toarta vasului, în forma de semicerc, este mobilă, destul de groasă, rectangulară în secțiune (08 x 0,9 cm). Este realizată dintr-o bară alamă cu colțurile rotunjite. Are capetele subțiate până la 0,6 cm și lățite până la 0,9 cm, pe o lungime de 2,6 cm, care amintesc capete de pasăre. Pe partea mediană, pe trei părți ale barei din care a fost confecționată toarta, au fost realizate semne incizate, care amintesc cifrele romane IX și XI. Fundul vasului a fost confecționat dintr-o foaie de tablă aparte. Aceasta a fost lucrată prin presare la strung. Drept mărturie servește adâncitura de la tija de fixare a strungului, care s-a păstrat pe partea centrală a fundului vasului. În jurul acestei adâncituri a fost realizat un ornament format din două benzi de linii concentrice, cu diametrul de 1,8 cm și, respectiv, de 5,9 cm. Partea inferioară a vasului este supraînălțată și se sprijină pe un suport/fund inelar, format prin modelarea pereților vasului și îndoirea la strung a piesei care a format fundul propriu-zis. Acesta are diametrul de 8,7 cm.

Pentru spațiul nord-vest pontic și est-carpatic vom menționa câteva situri sau puncte disparate, în care au fost descoperite fragmente de vase de metal, utilizate în calitate de inventar funerar sau urne funerare. Este vorba de descoperirile din complexele funerare ale unor necropole plane, datate cu primele secole ale erei noastre, de la Hansca-Lutăria II și Dănceni-Ialoveni. Aici au fost identificate, prin săpătură, morminte nobiliare, fragmente de vase de bronz cu toarte de metal, asemănătoare vasului de la Iahorlîc.

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Noiembrie 2023

Mandibula umană de la Cobîlea

De-a lungul timpului, oamenii au „purtat" dinții ca pe unele dintre cele mai prețioase ornamente. Anume din această cauză, în multe culturi, dinții au suferit modificări de nenumărate ori, căpătând diverse forme și culori.

Până în prezent, astfel de tradiții locale sunt cunoscute în Bali, ca ritual de inițiere a tinerilor între 16 și 18 ani. O astfel de practică simbolizează intrarea în viața adultă. Se crede că astfel de procedură calmează șase păcate spirituale de bază (printre care lăcomia, pofta, zgârcenia). Iar pentru aceasta, sunt piliți șase dinți, inclusiv colții. Femeile din tribul Mentawai, din insula Sumatra, practică cioplirea și ascuțirea dinților, fiind convinse că doar așa devin atrăgătoare. Procedura se efectuează fără anestezie, de către un șaman local, care, pentru a face ceremonia cât mai dureroasă, folosește o daltă cu tăișul știrbit și bont. Ritualul dat se practică de milenii la cerința a generații întregi de fete.

O mandibulă umană cu urmele unui astfel de ritual a fost descoperită în așezarea Cobîlnea „Stația" (s. Cobîlea, r-ul Șoldănești, anul 1986) atribuită culturii Noua (perioada târzie a epocii bronzului, sec. XV-XIII a. Chr.). În rezultatul analizei antropologice a obiectului s-a dovedit că mandibula aparține unui tânăr de rasă europoidă, cu vârsta la deces cuprinsă între 18 și 20 de ani. Importanța acestei descoperiri constă în redarea unei practici neobișnuite pentru comunitățile culturii Noua și în general pentru populațiile umane preistorice care au populat spațiul carpato-danubiano-nord pontic, și anume - pilirea dentară. Cei patru dinți incisivi sunt secționați în jumătate longitudinal, operație efectuată cu puțin timp înaintea morții individului. Nu este exclus ca mandibula să fi aparținut unui alogen, care în rezultatul unor circumstanțe necunoscute a ajuns în acest spațiu și a intrat în contact cu populația locală. Dar pentru verificarea unei astfel de ipoteze, sunt necesare un șir de analize (ADN, izotopică, 14C).

Urmele de șlefuire observate pe unele zone ale mandibulei, nu exclud utilizarea acesteia ca atribut de cult (pandantiv) după moartea individului.