 Arhiva Evenimentelor
Simpozionul „Unirea de la 1918 în colecţii muzeale”
12 aprilie 2018
 | La 12 aprilie 2018, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, s-a desfăşurat Simpozionul „Unirea de la 1918 în colecţii muzeale". La eveniment au participat istorici şi muzeografi de la diverse instituţii de profil din România şi Republica Moldova, reprezentând Muzeul de Istorie a României (Bucureşti), Muzeul Unirii (Alba Iulia), Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (Chişinău), Muzeul Naţional de Literatură „M. Kogâlniceanu" (Chişinău), Muzeul Ţinutului Cahul, Institutul de Istorie (Chişinău) şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova.Lucrările Simpozionului au fost prefaţate de dl Ion Negrei, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, care a trecut în revistă cronologia evenimentelor din Basarabia anilor 1917-1918, în special lucrările şedinţei istorice a Sfatului Ţării din 27 martie 1918. Cele 13 comunicări au abordat tematica simpozionului, centrând-o pe evocarea unor momente, locuri, personalităţi, care au marcat istoria evenimentului. A fost o încercare de a se apropia cu veneraţie de conţinutul patrimoniului muzeal cu tematica Unirii, mărturii înmănuncheate din diverse categorii de piese: documente, fotografii, cărţi poştale, medalii, obiecte personale originale, prezentate într-o formă de recuperare şi reevaluare. Mărturii despre personalităţi basarabene în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, Documentele Unirii aflate în colecţia Muzeului Unirii Alba Iulia, Din arhiva KGB - în patrimoniul muzeal. Istoria unei colecţii, Carnetul de la Mărăşeşti al poetului Alexei Mateevici, Evocarea Unirii la jumătate de veac, Mărturii foto-documentare şi numismatice cu valoare memorială din patrimoniul MNIM - sunt doar câteva din subiectele care au marcat contribuţia muzeografilor la procesul de formare a memoriei colective în legătură cu evenimentele de la 27 martie 1918 - 1 decembrie 1918, aceste mărturii fiind o contribuţie din perspectiva scrierii istoriei. Programul simpozionului poate fi găsit aici. Evenimentul a făcut parte din suita de manifestări consacrate Centenarului Marii Uniri, organizate de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
|