 Arhiva Evenimentelor
Vernisajul expoziției „VOCI NEMAIAUZITE”
14 februarie 2025
Pe 14 februarie 2025, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei, a avut loc vernisajul expoziției „VOCI NEMAIAUZITE", un proiect ce aduce în prim-plan realitățile trăite de persoanele cu dizabilități și refugiații din Republica Moldova. Evenimentul, organizat de Asociația ELPIS, urmărește să stimuleze reflecția socială și să inițieze un dialog despre incluziunea și drepturile grupurilor vulnerabile.
La vernisajul expoziției au participat activiști, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, precum și membri ai comunității refugiaților și ai persoanelor cu dizabilități. Evenimentul oferă un prilej de dialog despre provocările acestor grupuri, dar și despre soluțiile posibile pentru o mai bună integrare și incluziune socială.
„Fotografiile ne ajută să arătăm ceea ce simțim și trăim. Uneori, cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima durerea, frustrarea sau speranța de a avea pace în țara noastră" - a mărturisit una dintre participante, refugiată din Ucraina.
Acest vernisaj este un spațiu de reflecție, unde vizitatorii sunt provocați să vadă dincolo de clișee și să înțeleagă realitățile celor care trăiesc în condiții de vulnerabilitate.
„Aceste imagini sunt mai mult decât simple cadre - ele sunt mărturii ale curajului și ale luptei pentru demnitate. Sperăm că această expoziție va determina autoritățile și societatea să fie mai receptive la nevoile noastre", a subliniat Liliana Rotari, una dintre participantele la proiect.
În cadrul evenimentului, participanții proiectului Photovoice au fost distinși cu diplome de participare, în semn de recunoaștere a contribuției lor la documentarea vizuală a realităților sociale.
Expoziția „VOCI NEMAIAUZITE" nu este doar un eveniment artistic, ci un manifest social unde descoperim nu doar dificultățile, ci și dorința de schimbare care definește aceste comunități.
„Este crucial ca aceste voci să fie ascultate, iar fotografia este un mijloc extraordinar de a transmite aceste mesaje. Ne dorim ca acest proiect să fie doar începutul unui dialog mai larg despre incluziune", au afirmat Ion Bulicanu și Ion Cibotărică, reprezentanții Asociației ELPIS.
Expoziția este deschisă publicului până pe 27 februarie 2025, pe gardul Muzeului Național de Istorie, Chișinău, str. 31 August 1989, 121 A.
|