#Exponatul Lunii

Una din marile realizări tehnice care a revoluționat ideea de timp și spațiu, deschizând o nouă eră în istoria comunicării, este telegrafia. Aceasta se bazează pe transmiterea semnalelor electrice printr-un cablu pe distanțe lungi, permițând oamenilor să comunice instantaneu. Telegraful s-a răspândit foarte repede și o rețea de sârme se întindea în întreaga lume.

În 1837, pictorul si fizicianul american Samuel Morse a inventat primul aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840. Pentru a trimite mesaje prin fir, Morse elaborează în 1838 un cod simplu de puncte și liniuțe, care reprezentau literele alfabetului, cunoscut ca „alfabetul Morse".

Atât codul Morse cât și aparatul telegrafic au fost îmbunătățite de-a lungul vremii, telegraful devenind mai bine de un secol cel mai răspândit sistem de comunicare și transmitere a informației, până la apariția internetului. Sistemul de telegrafie a constat dintr-o serie de stații repetoare de-a lungul traseului liniei de transmisie. Fiecare stație avea un operator care primea și transmitea mesaje prin telegraf. Aparatul Morse transmitea circa 25 de cuvinte pe minut, care erau înregistrate codificat pe o bandă de hârtie. Operatorul însărcinat cu transmiterea mesajului îl decodifica și îl scria pe hârtie folosind o mașină de scris specială.

În Basarabia, telegraful a pătruns în 1860: la 8 aprilie își începe activitatea stația telegrafică Bender, iar la 24 aprilie cea din Chișinău, urmare a construcției primei linii telegrafice Odesa-Chișinău-Leova. În prezent, s-a renunțat la serviciile de telegrafie. Singurii care mai folosesc comunicarea codificată sunt radioamatorii.

Aparatul telegrafic Morse prezentat provine de la uzina electrotehnică Osinoostrovsky, Uniunea Sovietică, și datează cu anul 1934. Exponatul a fost restaurat de către Mihail Culașco.

Tur Virtual

Publicaţii

Biblioteca „Tyragetia"

Mircea Babeș, Vasile Iarmulschi

Așezarea și necropola de tip Poienești-Lucașeuca de la Borosești (jud. Iași)

Biblioteca „Tyragetia” XXXII, Chişinău, 2020, 229 p. ISBN 978-9975-80-903-0; 978-9975-87-747-3.

Datorită cantității și valorii speciale a informațiilor științifice, obiectivul arheologic Borosești (jud. Iași, com. Scânteia) se dovedește a fi extrem de important pentru rezolvarea multiplelor probleme legate de situația cultural-istorică de la sfârșitul mileniului I. a. Chr. din regiunea est-carpatică.

În perioada anilor 1968-1978 (cu mici întreruperi) așezarea și necropola de la Borosești a fost cercetată de M. Babeș. În timpul a trei campanii de săpături (1968, 1970 și 1972) în așezare, au fost trasate patru secțiuni și șase casete. Cercetările din așezare au permis descoperirea a trei locuințe (?) de suprafață și a șapte gropi atribuite culturii Poienești-Lucașeuca.

Necropola a beneficiat de o atenție mai sporită. În timpul a șase campanii arheologice (1972-1974, 1976-1978) a fost investigată o suprafață de 2550 de metri pătrați și a fost descoperită întreaga necropolă (150 de morminte). Din cele 150 de înmormântări descoperite, 136 (90,66%) sunt morminte cu urne și 14 (9,34%) sunt morminte cu groapă.

Cronologia relativă a obiectivului arheologic de la Borosești se bazează în principal pe analiza descoperirilor din necropolă. Având în vedere asocierea pieselor de inventar, s-au distins două grupuri principale de morminte, care în opinia noastră corespund celor două faze de evoluție a sitului. Aceste etape pot fi sincronizate cu fazele C2-D1 ale culturii Latène din Europa Centrală sau cu prima și a doua fază a tinerei epoci de fier preromane conform lui R. Hachmann, ceea în cronologia absolută corespunde celui de-al doilea sfert al sec. II - prima jumătatea a sec. I a. Chr.

În ceea ce privește originea descoperirilor de la Borosești, trebuie menționat faptul că pentru majoritatea dintre ele analogii pot fi găsite în Europa Centrală. Aceasta sugerează faptul că, începând din a doua jumătate a secolului III a. Chr., grupuri de populație din diferite regiuni ale Europei centrale, în special din zona Elbe-Oder, s-au deplasat spre silvostepa est-carpatică, în cel puțin trei faze atestate arheologic. Aceste populații, care purtau diferite nume, și-a pierdut vechea identitate tribală, s-au grupat în noi comunități și au devenit cunoscuți lumii grecești și romane sub numele generic de bastarni.

CUPRINS

INTRODUCERE

I. AȘEZAREA DE LA BOROSEȘTI
I.1. Descrierea săpăturilor
I.2. Stratigrafia
I.3. Descrierea complexelor de tip Poienești-Lucașeuca
I.4. Locuințe și anexe gospodărești

II. NECROPOLA DE LA BOROSEȘTI
II.1. Catalogul descoperirilor
II.1.1. Morminte
II.1.2. Gropi de cult
II.1.3. Obiecte descoperite passim
II.2. Ritul funerar
II.3. Ritualuri funerare
II.4. Obiceiuri de port

III. TIPOLOGIA INVENTARULUI
III.1. Ceramica
III.1.1. Ceramica lucrată cu mâna
III.1.2. Ceramica confecționată la roata olarului
III.2. Recipiente de fier și din lemn
III.3. Ustensile de uz casnic
III.3.1. Obiecte de lut
III.3.2. Ustensile din piatră
III.3.3. Obiecte din metal
III.4. Obiecte de cult
III.5. Accesorii vestimentare
III.6. Piese de toaletă
III.7. Obiecte de podoabă
III.8. Arme și echipament militar

IV. CRONOLOGIE
IV.1. Cronologia și periodizarea așezării și necropolei
IV.2. Corelarea fazelor cimitirului și așezării la cronologia culturii Poienești-Lucașeuca
IV.3. Raportarea cronologiei așezării și necropolei la cronologia culturii Latène
IV.4. Corelarea cronologiei așezării și necropolei cu cronologia culturilor „germanice"
IV.5. Cronologia absolută a așezării și cimitirului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Zusammenfassung

Liste der Abbildungen und Tafeln