|
|
|
#Exponatul Lunii
>>>
Acest portret impresionant al lui Mihai Eminescu, realizat de artistul Alexandru Gușanov, este inspirat din una dintre cele patru fotografii cunoscute ale poetului. Fotografia care a stat la baza acestui portret a fost realizată în anul 1869, în Piața Sf. Wenceslas din Praga, când Eminescu avea doar 19 ani. Compoziția ovală și cromatica armonioasă subliniază personalitatea marcantă și carisma tânărului poet, surprinzând o expresie ce sugerează atât melancolie, cât și profunzime intelectuală. Alexandru Gușanov (1929-2005), pictor moldovean de origine ucraineană, s-a remarcat prin opera sa vastă, ce numără aproximativ 5.000 de lucrări - portrete, peisaje și naturi statice. Stabilit în Moldova din 1945, Gușanov a absolvit Școala Republicană de Arte Plastice „I.E. Repin" din Chișinău în 1952. Lucrările sale au fost expuse în numeroase expoziții naționale și internaționale, fiind apreciate în țări precum Franța, Ungaria, Rusia și Iugoslavia. Artistul a dedicat o mare parte din cariera sa creării de portrete ale personalităților istorice și culturale, inclusiv Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu și Alexei Mateevici, care fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Subiectul portretului, Mihai Eminescu (1850-1889), este cel mai important poet al literaturii române, ale cărui opere reflectă profunzimea gândirii, sensibilitatea față de natură și identitatea națională. La vârsta de 19 ani, când a fost realizată fotografia ce a inspirat acest portret, Eminescu se afla în plin proces de formare intelectuală, pregătindu-se să devină vocea emblematică a culturii românești. Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără poemul Luceafărul, o capodoperă a literaturii universale.
Tur Virtual
Noaptea Europeană a Muzeelor 2016
Muzeul Național de Istorie a Moldovei a participat pentru a 11-a oară la „Noaptea Muzeelor", eveniment ce a unit în jurul său mii de instituții muzeale din Europa și care continuă să suscite interesul deosebit al publicului vizitator. Manifestarea culturală organizată de muzeu sâmbătă, 21 mai, între orele 12.00 și 24.00, a avut ca generic „Noaptea Muzeelor 2016 - un cocktail de istorie, tradiție și agrement".
Programul a cuprins: - Expoziție de machete de tehnică din secolul XX. În cadrul acestei expoziții, organizată special pentru Noaptea Muzeelor, au fost prezentate 15 machete din colecția muzeală (locomotivă cu abur, avioane din prima jum. a sec. XX, aparat cosmic de cercetare a suprafeței Lunii, nava cosmică „Soiuz", submarin nuclear, navă antisubmarin, combină pentru recoltarea roșiilor, tractorul „Vierul" etc.);
- Expunere de motociclete vechi și noi (orele 12.00-18.00, curtea muzeului). A fost prezentată o colecție de 15 motociclete din sec. XX-XXI, opt dintre care au fost produse în anii 1951-1991 („M-72", „M-61", „K-750", „K-750M", „Dnepr MT-9", „IJ 49", „Jawa 350");
- 14.00 Întoarcerea din modernitate / BACK FROM THE FUTURE (România), 48 min. - 15.30 Ţine, doamne, partizanii, până vin americanii! (România), 62 min. - 18.30 Variațiuni pe un nume (Republica Moldova), 73 min. - 20.20 Sărmana de pe Prut (Republica Moldova), 52 min. - 21.40 Prizioneri ai fericirii (Republica Moldova), 56 min.
- Master-class de modelaj în lut, susținut de ceramistul Ivan Prividiuc (orele 12.00-19.00, curtea muzeului):
- Clubul copiilor (orele 12.00-19.00, curtea muzeului)
- jocuri și concursuri cu premii; - Show-ul științific „Laboratorul X", în cadrul căruia au fost organizate o serie de experimente distractive cu apa; - „Câinii cu colaci în cozi", spectacol al Teatrului Republican de păpuși „Licurici". Actorii au încântat publicul mic și mare, purtându-i în lumea de basm;
- Maraton muzical „Ritmurile Nopții Muzeelor" (orele 14.00-22.30, curtea muzeului)
- Galina Maleca și Ansamblul etnofolcloric „Alină-te dor". Recitalul a inclus piese folclorice autentice (14.00-14.30); - Tinerele talente la rampa muzeului. În cadrul acestui calup muzical au evoluat tinerii interpreții Crista, Daniela, Dan Spasov și Anastasya, precum și trupa „Six Rounds" (16.00-18.30); - Recital al Corului „Credo" al Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI. Corul a evoluat la balconul muzeului, creând un moment cu totul neașteptat, de aleasă trăire emoțională (19.00-19.15); - Recital de muzică clasică: Cvartetul de Coarde al Sălii cu Orgă. Timp de aproape o oră, publicul a avut parte de un concert extraordinar, de un spectacol al eleganței și al virtuozității (20.00-20.55); - Recital de blues al trupei The Blue Dreamers (21.00-22.30).
|
|
|
|
|
|
#Exponatul Lunii
Acest portret impresionant al lui Mihai Eminescu, realizat de artistul Alexandru Gușanov, este inspirat din una dintre cele patru fotografii cunoscute ale poetului. Fotografia care a stat la baza acestui portret a fost realizată în anul 1869, în Piața Sf. Wenceslas din Praga, când Eminescu avea doar 19 ani...
Citeşte mai multe >>
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC
|
| |