#Exponatul Lunii

Artefactul reprezintă un topor de luptă prelucrat din rocă magmatică (diabaz), de culoare cenușiu-brună. Acesta a fost descoperit întâmplător în anul 1966, pe teritoriul satului Aluniș, raionul Rîșcani. Conform caracteristicilor sale morfologice artefactul poate fi atribuit culturii Catacombelor (sec. XXIX-XXII a. Chr).

Toporul are corpul masiv, naviform alungit, cu umerii slab reliefați, muchia scurtă și îngustă, plană și circulară în secțiune transversală. Tăișul este ușor arcuit. Orificiul a fost perforat în zona lățimii maxime a obiectului. Acesta are formă circulară și diametrul de 2,2, cm. Suprafața artefactului este minuțios șlefuită, foarte îngrijit lucrată și nu prezintă urme de lovire sau așchieri.

Dimensiuni: lungime - 20,0 cm; lățime maximă - 8,4 cm; diametrul muchiei - 5,0 cm; lățimea lamei - 7,0 cm. Greutatea - 2,3 kg.

Topoarele de luptă din piatră sunt caracteristice comunităților culturii Catacombelor și sunt descoperite de cele mai multe ori ca inventar funerar, depuse în morminte. Prezența topoarelor în complexele funerare, atribuie acestora o funcționalitate complexă: arme - simboluri sociale - obiecte de cult. Topoarele erau utilizate inițial ca arme, devenind simbol social pentru proprietar, ulterior căpătând și caracter votiv în rezultatul depunerii lor în morminte, pentru a servi defunctului și după moartea sa. Despre funcția de simbol social a topoarelor de luptă din piatră ne vorbesc rocile de înaltă calitate utilizate la prelucrarea lor, dar și modul de executare deosebit de îngrijit. În cazul toporului de la Aluniș în favoarea acestei ipoteze vin și dimensiunile mari ale acestuia, care îl deosebesc de alte exemplare.

Descoperirea topoarelor de luptă din piatră în afara unui complex funerar, poate însemna o depunere cu caracter votiv al acestuia. Este greu de imaginat că aceste piese deosebit de îngrijit lucrate, din roci de înaltă calitate aduse de la distanțe mari, puteau fi abandonate sau pierdute întâmplător. Mult mai probabil, acestea erau depuse în scopuri magico-religioase, caz posibil și pentru toporul de piatră descoperit la Aluniș.

Tur Virtual

Axa Cronologică

Epoca paleoliticului

(500 mii ani în urmă - 7 mii ani în urmă)

Epoca paleloliticului este divizată în trei perioade mari: paleoliticul inferior (500 mii-100 mii ani în urmă); paleoliticul mijlociu (100 mii-35 mii ani în urmă); paleoliticul superior (35 mii-10 mii ani în urmă). În prezent, patrimoniul paleoliticului inferior, este reprezentat în Muzeu prin colecțiile acumulate în circa 20 de stațiuni, din care cele mai reprezentative sunt cele din grotele de la Duruitoarea Veche, Ofatinți, Butești.

Paleoliticul mijlociu, sau epoca musteriană, este reprezentată de circa 60 de stațiuni localizate în grotele și peșterile de la Butești, Buzdugeni, Trinca ș. a., a căror materiale își ocupă locul distinct în fondurile și expoziția Muzeului [3].

În prezent sunt cunoscute circa 350 de stațiuni, datate în paleoliticul superior, unde s-au descoperit unelte din silex, os și corn [5, 6] din care este necesar de menționat cele de la Brînzeni, Bobulești, Ciuntu, Scoc, Gordinești, Ciutulești, Rașcov. În stațiunea de la Climăuți au fost descoperite locuințe la construcția cărora au fost utilizate oase de mamut. În perioada paleoliticului superior pentru prima dată sunt confecționate obiecte de artă – pandantive [2], figurine antropomorfe și zoomorfe [1, 4]. Epoca pietrei se încheie cu perioada mezolitică (10-7 mii ani în urmă).