EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Acest portret impresionant al lui Mihai Eminescu, realizat de artistul Alexandru Gușanov, este inspirat din una dintre cele patru fotografii cunoscute ale poetului. Fotografia care a stat la baza acestui portret a fost realizată în anul 1869, în Piața Sf. Wenceslas din Praga, când Eminescu avea doar 19 ani. Compoziția ovală și cromatica armonioasă subliniază personalitatea marcantă și carisma tânărului poet, surprinzând o expresie ce sugerează atât melancolie, cât și profunzime intelectuală.
Alexandru Gușanov (1929-2005), pictor moldovean de origine ucraineană, s-a remarcat prin opera sa vastă, ce numără aproximativ 5.000 de lucrări - portrete, peisaje și naturi statice. Stabilit în Moldova din 1945, Gușanov a absolvit Școala Republicană de Arte Plastice „I.E. Repin" din Chișinău în 1952. Lucrările sale au fost expuse în numeroase expoziții naționale și internaționale, fiind apreciate în țări precum Franța, Ungaria, Rusia și Iugoslavia. Artistul a dedicat o mare parte din cariera sa creării de portrete ale personalităților istorice și culturale, inclusiv Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu și Alexei Mateevici, care fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
Subiectul portretului, Mihai Eminescu (1850-1889), este cel mai important poet al literaturii române, ale cărui opere reflectă profunzimea gândirii, sensibilitatea față de natură și identitatea națională. La vârsta de 19 ani, când a fost realizată fotografia ce a inspirat acest portret, Eminescu se afla în plin proces de formare intelectuală, pregătindu-se să devină vocea emblematică a culturii românești. Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără poemul Luceafărul, o capodoperă a literaturii universale.

Tur Virtual



Arhiva evenimentelor



Vernisarea expoziției „Ovi D. Pop: România mea”

1 Decembrie 2023

În perioada 1-15 decembrie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei are onoarea de a găzdui o expoziție de excepție a fotografului român Ovi D. Pop, intitulată „Ovi D. Pop: România Mea".

Născut la Oradea în 9 aprilie 1973, Ovi D. Pop este un fotograf cu o experiență de peste 20 de ani, abordând diverse genuri ale artei fotografice, inclusiv portret, nud, fotografie aeriană și monumente. Cu un portofoliu impresionant, este directorul Editurii "Duran's" din Oradea, unde a publicat 7 monografii ilustrate ale județului Bihor, precum și alte lucrări notabile


Detalii>>

Vernisarea expoziției „Daniel Rădulescu la Chișinău”

29 Noiembrie 2023

În data de 29 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost deschisă o expoziție remarcabilă susținută de artistul Daniel Rădulescu. Evenimentul a fost organizat în cadrul celebrării Zilei Naționale a României și a reprezentat o oportunitate unică pentru publicul din Chișinău de a descoperi universul fascinant al sculpturilor sale realizate integral din oțel.

La vernisajul moderat de către Directorul General al MNIM, dr. hab Eugen Sava, cu luări de cuvânt au participat Ambasadorul României în Republica Moldova Cristian-Leon Turcanu și Adrian Dupu, Secretar de Stat, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova


Detalii>>

Vernisarea expoziției „World Press Photo”, ediția 2023

15 Noiembrie 2023

De șapte ani publicul poate afla istoriile celor mai impresionante fotografii care marchează omenirea. Expoziția a fost inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei pe 15 noiembrie, unde au fost expuse imaginile câștigătoare ale celei mai prestigioase competiții fotografice din întreaga lume. Cea de-a șaptea ediție a expoziției internaționale „World Press Photo”, este organizată de Fundația World Press Photo din Olanda în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent și Agenția Piko Creative, cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău


Detalii>>

Arta prin care hârtia prinde viață

11 Noiembrie 2023

Anual, pe data de 11 noiembrie în întreaga lume se sărbătorește Ziua Mondială Origami. Cu această ocazie, secția Relații publice, Educație muzeală a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a organizat două ateliere de origami, la care au participat copii, părinți și bunici. Pentru mulți dintre ei a fost o oportunitate unică, să se familiarizeze cu istoria acestei tehnici specifice culturii japoneze, să creeze mici bijuterii de artă, utilizând doar hârtia

Detalii>>

Comemorarea Zilei Memoriei Victimelor Comunismului la Washington DC, SUA

7 Noiembrie 2023

În data de 7 noiembrie 2023, Muzeul Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, MNIM, cu suportul Ambasadei Republicii Moldova în SUA a participat la „Târgul Internațional Cultural al Victimelor Comunismului", organizat de Muzeul Victimelor Comunismului de la Washington DC, cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului.

Evenimentul a reunit eforturile a peste 20 de misiuni diplomatice acreditate la Washington DC din statele cu o istorie marcată de atrocitățile regimurilor comuniste


Detalii>>

Vernisarea expoziției „Epoca lui Ștefan cel Mare reflectată prin patrimoniul muzeal de pe ambele maluri ale Prutului”

7 Noiembrie 2023

În data de 7 noiembrie, în holul de la etaj a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc vernisarea expoziției „Epoca lui Ștefan cel Mare reflectată prin patrimoniul muzeal de pe ambele maluri ale Prutului".

În cadrul evenimentului, cu alocuțiuni au participat dr. hab. Eugen Sava, Directorul General al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, prof. dr. Ramona Maria Mocanu, manager proiect, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare" Vaslui, Igor Țarălungă, manager proiect, Consiliul Raional Soroca și Alina Albu, manager proiect, Consiliul Județean Vaslui Ulterior, Dr. Laurențiu Chiriac, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare" Vaslui, a prezentat publicului prezent istoricul și conceptul expoziției


Detalii>>

Școala de toamnă „Dialogul dintre tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului pentru edificarea culturii europene a memoriei și promovarea valorilor democratice. Implementarea bunelor practici între Lituania și Moldova”

3 Noiembrie 2023

Muzeul Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălți și Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania, în perioada 1-3 noiembrie 2023, a organizat Școala de toamnă „Dialogul dintre tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului pentru edificarea culturii europene a memoriei și promovarea valorilor democratice. Implementarea bunelor practici între Lituania și Moldova"

Detalii>>

Conferința științifică cu participare internațională: Istorie – Arheologie – Muzeologie, ediția a XXXIII-a

27 Octombrie 2023

În zilele de 26-27 octombrie 2023, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, s-a desfășurat conferința științifică cu participare internațională: Istorie - Arheologie - Muzeologie, Ediția a XXXIII-a, în format mixt (cu prezență fizică și online).

Conferința a reunit peste 120 de specialiști din domeniul arheologiei, istoriei, muzeografiei, lingvisticii, politologiei și etnologiei din 10 țări: Republica Moldova, România, Ucraina, Polonia, Canada, Georgia, Azerbaidjan, Germania, Armenia și Kazahstan


Detalii>>

Festivalul-Concurs Internațional de muzică corală „A Ruginit Frunza din Vii”, ediția XVI

22 Octombrie 2023

În perioada 19-22 octombrie, a avut loc cel așteptat eveniment al anului din lumea muzicii corale: Festivalul-Concurs Internațional de muzică corală „A Ruginit Frunza din Vii".

În data de 20 octombrie, locația acestui muzeu a fost Sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei. La Festivalul-Concurs au participat 34 formații corale din Moldova, Spania, Macedonia, Filipine, Spania, Argentina , Africa de Sud, Ucraina și România


Detalii>>

Matinee / Moldo Crescendo VIII

22 Octombrie 2023

În data de 22 octombrie, în Sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc un concert matinal de muzică clasică.

Publicul prezent s-a putut delecta cu lucrări semnate de George Enescu, Caroline Shaw, Györgi Ligeti, Franz Schubert, Antonio Vivaldi interpretate de către Alexandra Conunova - vioară, Dorottya Standi - violoncel și Fitzroy Quartet (Marea Britanie) - Dan-Iulian Druțac, Jure Smirnov Ostir (vioară, Slovenia), Kasia Ziminska (violă, Polonia), Michael Newman (violoncel, Marea Britanie)


Detalii>>

Deschiderea expoziției „Unitate prin diversitate"

18 Octombrie 2023

În data de 18 octombrie 2023, în holul de la etaj a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc deschiderea expoziției „Unitate prin diversitate".

Suntem bucuroși să vă prezentăm expoziția fotografică „Unitate prin diversitate", realizată de talentata fotografă Tanya Gross, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Clubul Internațional al Femeilor din Moldova


Detalii>>

Deschiderea expoziției „Echoes of War”

4 Octombrie 2023

În data de 4 octombrie, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost deschisă expoziția „Echoes of War" a fotoreporterului sirian, Omar Sanadiki. Expoziția prezintă două războaie îndepărtate, dar împletite, în Siria și Ucraina. Fotografiile din Ucraina au fost făcute în iunie anul acesta și au fost aduse la Chișinău de către Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) ca proiect de colaborare cu fotograful. „Echoes of War" va rămâne expusă până pe 31 octombrie la Muzeu

Detalii>>

Premiera filmului TUNETE, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

3 Octombrie 2023

În data de 3 octombrie, Sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei s-a transformat într-un cinematograf, găzduind premiera filmului TUNETE.

Povestea a doi copii care ajung întâmplător pe un câmp minat s-a întâlnit cu publicul într-un loc simbolic, rolul căruia este de a ne aminti de cele mai importante evenimente din istoria țării


Detalii>>

Seminar științifico-practic: Dialog științifico-cultural cu reprezentanții instituțiilor de profil cu privire la evidența și administrarea colecțiilor arheologice și arhivei cercetărilor arheologice

29 Septembrie 2023

Pe data de 29 septembrie 2023, la Muzeul de Istorie a Moldovei, în cadrul proiectului: Patrimoniul muzeal şi memoria istorică: cercetare, interpretare, prezentare (Cifrul: 20.80009.0807.43), în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului, s-a desfășurat Seminarul științifico-practic "Dialog științic-cultural cu reprezentanții instituțiilor de prol cu privire la evidența și administrarea colecțiilor arheologice și arhivei cercetărilor arheologice"

Detalii>>

Atelier de instruire susținut de Vanessa Vaio, expert în interpretarea patrimoniului

28 Septembrie 2023

Joi, 28 septembrie 2023, sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a găzduit atelierul de instruire Abordări inovatoare a interpretării patrimoniului cultural pentru dezvoltarea produsului turistic prin prisma experiențelor imersive, susținut de doamna Vanessa Vaio, expert în interpretarea patrimoniului cu peste 28 de ani de experiență în domeniu. Vanessa Vaio este coordonatorul Italiei al Asociației europene pentru interpretarea patrimoniului Interpret Europe. La deschiderea evenimentului a participat doamna Svetlana Pociumban, șefa Direcției Patrimoniu a Ministerului Culturii, care a subliniat rolul muzeelor în societățile contemporane și importanța promovării și valorificării patrimoniului cultural prin educație

Detalii>>

Vernisarea expoziției aniversare „Academicianul Alexei Șciusev. Viața și Opera” 150 ani de la naștere, dedicată Zilelor Europene ale Patrimoniului

28 Septembrie 2023

Joi, 28 septembrie 2023, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a avut loc vernisarea expoziției aniversare „Academicianul Alexei Șciusev. Viața și Opera", organizată cu prilejul a 150 de ani de la nașterea renumitului arhitect, în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Agenția Națională a Arhivelor, în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului.

La evenimentul de deschidere cu cuvânt de salut a venit doamna Livia Sîrbu, director adjunct al muzeului, care a reiterat eforturile depuse de muzeu în vederea valorificării patrimoniului și a promovării activității Casei memoriale „Alexei Șciusev"

Detalii>>

Conferința științifică internațională „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății de mâine”

26 Septembrie 2023

Marți, 26 septembrie 2023, a avut loc conferința științifică internațională „Patrimoniul cultural de ieri - implicații în dezvoltarea societății de mâine", eveniment dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului Cultural. Reuniunea științifică a constituit un bun prilej de comunicare între cercetătorii din Republica Moldova, România și Ucraina, de prezentare și mediatizare a rezultatelor științifice, de identificare a problemelor de management, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural și, în același timp, de apreciere a unor realizări științifice și culturale remarcabile în activitatea de cercetare

Detalii>>

Vernisarea expoziției „Despre limba Polonă”

26 Septembrie 2023

Marți, 26 septembrie 2023, a avut loc vernisarea expoziției „Despre limba Polonă", organizată de Institutul Cultural Polonez de la București în parteneriat Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în contextul Zilei Europene a Limbilor. Această sărbătoarea a fost instituită în 2001 de către Uniunea Europeană și Consiliul Europei, fiind marcată în fiecare an pe data de 26 septembrie. Ziua Europeană a Limbilor are drept scop să aducă în atenția publicului marea varietate lingvistică a Europei, să promoveze patrimoniul cultural și diversitatea lingvistică, să încurajeze oamenii de orice vârstă să învețe limbi străine, precum și să promoveze profesiile legate de domeniul lingvistic

Detalii>>

„Rafinamentul şi eleganța perioadei interbelice”

23 Septembrie 2023

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Asociația Ghizilor Lectorilor şi Translatorilor din Republica Moldova în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, a organizat un frumos eveniment cu genericul „Rafinamentul şi eleganța perioadei interbelice" dedicat modei şi stilului de viață din perioada respectivă, care a întrunit peste 30 de persoane și a avut drept scop familiarizarea cu istoria modei şi a stilului de viață de la început de secol XX

Detalii>>

Vernisajul expoziției „Victor Rotaru: Reflecții în Culori”

21 Septembrie 2023

Joi, 21 septembrie 2023, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a avut loc vernisarea expoziției de pictură „Victor Rotaru: Reflecții în Culori".

Expoziția relatează o istorie nescrisă a artistului plastic Victor Rotaru și are drept scop familiarizarea publicului larg cu operele artistului, pentru a trezi interesul de a descoperi și a înțelege această personalitate a cărui creații merită să fie scoase din umbră, admirate, apreciate și valorificate


Detalii>>

<< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 >>

 

 


Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 10 lei, pensionari, adulţi cu dizabilităţi medii / invaliditate de gradul III, studenţi - 5 lei, elevi - 2 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Acest portret impresionant al lui Mihai Eminescu, realizat de artistul Alexandru Gușanov, este inspirat din una dintre cele patru fotografii cunoscute ale poetului. Fotografia care a stat la baza acestui portret a fost realizată în anul 1869, în Piața Sf. Wenceslas din Praga, când Eminescu avea doar 19 ani...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2025 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC